Cerneală pe hârtie

Cerneala se împrăștie pe hârtie odată cu emoțiile mele ce pătează paginile subțiri ce miros a vanilie și amintiri.

Ascultă sunetul ploii de gânduri asupra pământului lovit de stele și petale din parfumul tău.

 Ascultă... Simți? Mă auzi? Ești acolo? Unde ești? Mi-ai spus să vin să te găsesc aici, dar te-am văzut trecând pe lângă mine, fără să mă observi. 

Când te-am sunat, mi-a răspuns ea. "Da, vă rog!" și un șoc interior, intuit totuși. Atât și nimic mai mult.

Arăți diferit față de acum câteva luni. Ți-a mai crescut barba, ceea ce te face să arăți ceva mai diferit decât în imaginea cu care mă obișnuisem și pe care o regăsesc adesea adânc în străfulgerarea gândurilor mele.

Dacă aș fi fost lesbiană, cu siguranță m-ai fi făcut să uit de asta. Dar nu sunt. Așa cum nici tu nu ești ceea ce vreau eu să fii. 

Cu toate acestea, plâng adesea în toiul nopții cu gândul la faptul că ai ales să fii, totuși, în viața mea. Ai venit când te așteptam mai puțin. Ai fost acolo, deși ai atâtea de făcut! Și m-ai pus pe primul loc când nu eram nimic mai mult decât o altă persoană, ca celelalte. 

De ce?

Aș vrea să rezolvăm odată asta. Au trecut prea mulți ani, iar eu... eu nu te pot lăsa să știi, deși o faci, cu siguranță.

P.S. Acest articol a fost scris fără a face apel la o persoană anume, ci doar cu gândul de a împrăștia cerneală pe hârtie într-un mod diferit față de cel obișnuit.