Următorul material are conținut ce poate deranja cititorul. Dacă ești mai sensibil din fire, îți sugerez să închizi articolul.
Te-am avertizat.
Am tot fost întrebată în ultima vreme "ce ai pățit?", "de ce ești supărată?", sau "ce s-a întâmplat?". Totul, însă, se rezumă la un singur cuvânt: depresie.
E ca un pod. Unul vechi, întunecat, prăfuit. Și mai ales, nemărginit. Scârțâie, și cu cât vrei să ajungi mai mult pe cealaltă parte, încet sau alergând, riști să cazi, căci podul nu are sfârșit.
Într-o liniște înfiorătoare, numai umbrele se aud. Iar la un moment dat, când crezi că ai dat de lumină, ajungi la capătul... nu, nu podului, ci puterilor. Acolo dai de un castel.
Iar acel castel, așa înalt și gotic, cum îl vezi, are mii și mii de holuri. Mergând prin acestea în căutarea unui ajutor, găsești o... ființă, ce îți sare în cale.
Privind-o, realizezi că nu erai singur în tot acest timp, așa cum te îngrijorai tu, dar și că singurătatea ar fi reprezentat un lucru bun în acea clipă. Fără a scoate un sunet, dar respirând greoi, creatura din fața ta te ia de braț și te duce într-o cameră cu un singur scaun.
Așezat, cu tristețe în suflet, îți citești speranțele deșarte din propria-ți minte învăluită de fumul negru al întunericului, și, bineînțeles, depresiei.
Așadar, ce s-a întâmplat?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu