În oglinda gândurilor mele

Oglindă, oglinjoară, ce se ascunde în gândurile mele, iară?

Întorc oglinda speriată, refuzând să cred ce îmi văd ochilor, așa că îi închid, asigurându-mă că nu mai pot zări nimic.

Un fum negru iese din reflexia mea pe oglinda ușor ciobită de vreme și de amintiri. Mă învăluie întunericul și mă trezesc că sunt într-un cu totul alt loc.

Sunt într-o pădure, departe de oglinda care m-a adus aici. Mă întorc și privesc în jur, căutând cu privirea orice punct de reper. În zadar. Totul este diferit, dar nimic nu pare nou pentru mine. Este ca și cum am mai fost aici. M-am teleportat în propria lume și în propriile gânduri, reprezentate de aceasta dată de întunecoasa pădure fără margini, în care oricât ai alerga, nu ai scăpare. 

Stelele nu sunt nimic altceva decât parte din ideile mele și speranțele ce uneori pier, sub forma unor stele căzătoare ce se ascund după copaci. 

Iar luna, regina nopții, nu este nimic altceva decât visul meu. Singurul lucru ce mă ține în viață. Sau ce a mai rămas din ea.