Uneori, viața este ca o... piatră. Corect. Una ascuțită și dură sau, de ce nu, una prețioasă. Depinde de tine cum privești lucrurile. Dacă alegi să arunci cu pietre în apa în care îți vezi chipul, s-ar putea să fii stropit sau lovit înapoi, dar dacă alegi să prețuiești viața așa cum trebuie, te vei trezi înconjurat de diamante de oameni, sau poate chiar unele reale.
Viața nu e mereu atât de dură pe cât îți închipui. Și poate e gândești: ce știe o puștoaică, așa ca tine? Ei bine, știu mai multe decât ar trebui.
Poate mult prea multe.
Exact ca o umbră care stă în spatele tău, mereu, spionându-te. Shhh! Auzi? E sunetul vieții care curge prin tine odată cu inima ce-ți pompează sânge atât de repede, încât cu fiecare cuvânt citit te încălzești mai tare. Tot mai tare...
Asta, ei bine, e viață. Dar ce se întâmplă când o tratezi ca pe o simplă piatră și nimic mai mult? Ca pe una... deloc prețioasă? Ce așteptări ai atunci când tu te plângi peste tot despre cât de dură și nedreaptă e viața?
Ridică-te, taci, și până nu faci ce trebuie făcut ca să ajungi unde vrei, nu ai dreptul de a scoate un sunet. Așa că lasă viața să își vadă de treaba ei, iar tu, de a ta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu