Încă un an

Exact acum un an eram nu foarte departe de casă. Era, bineînțeles, revelionul, iar eu îl petreceam acasă la un fost prieten și familia sa. Am plâns la gândul de a o lăsa pe mama singură, așa cum a făcut și ea, gândindu-se că mi-e mai bine așa și că mă voi distra de minune. Dar s-a înșelat. Iar acum, după exact un an, nu pot spune că mă distrez mai bine fără să mint. A mai trecut un an. Unul la fel ca și ceilalți, dar atât de diferit...
Mă întreb câți s-au deranjat să rezolve codurile din articolul anterior. De fapt, la ce bun? Mai vine un an, iar eu deja știu ce mă așteaptă. Lacrimi, bucurii, tristeți, știu exact și când va veni fiecare emoție, cea mai mare începând cu luna februarie, și nu, nu mă refer la competențele alea de doi bani. Doar cine trebuie să știe își va da seama la ce mă refer. Sunt blestemată de boală și mă urăsc pentru asta. Recitesc iar și iar articolul pe care nu îmi permit să îl fac public. Pentru anul care vine, tot ce vreau e să mă vindec.
Vreau.
Pace.
Și.
Atât.


Te rog...

... .- ...- . / -- .