Poezii

Întâlnire

     Este șapte seara. Ea își răstoarnă pe pat machiajele – tot ce are: un luciu de buze de cireșe luat din librărie, la reducere, o paletă de culori pentru a înfrumuseța pleoapele, tuș negru cu două capete, bijuterii noi de argint, cu fluturași mov și două rujuri, alături de o oglinjoară care are în interior un bilețel păstrat de o vară înainte, de la un vechi amic.

     Își alege cu grijă hainele – o rochie albă și pură, la fel ca ea și intențiile ei sau ca iubirea pe care i-o oferea lui chiar și cu gândul. Niște sandale aproape crem cu un toc mic, abia vizibil, dar elegante, îi scot gleznele în evidență.

     

     El, din cealaltă parte a orașului, își aranjează barba, își ia cămașa cea bună și râde de miștourile făcute de colegii de cămin față de el. După atâta facultate, era vremea de o schimbare. Își dădu cu parfumul acela puternic, dar nu exagerat, ci numai bine, încât să se îmbine cu mirosul naturii și florilor de afară.

     Ora opt. Trebuiau să se vadă la răsăritul lunii. El pornește, după o ultimă verificare în oglindă. Ia o duzină de trandafiri de pe drum pentru ceea ce avea să îi fie parteneră pentru cel puțin câteva ore, iar parfumul său și cel al florilor o așteaptă pe ea cu nerăbdare.

     La opt și jumătate deja el o vede cum ajunge lângă el. Nu a așteptat-o mai mult de cinci minute. Îi întinde brațul și ea îl acceptă cu drag. Pupilele li se dilată. Florile o fac să roșească, astfel încât nu mai are nevoie de blush.  Acum sunt trei parfumuri, două chipuri și un suflet, căci atât se completau. Au dansat lent prin parc, deși nu știau a dansa, dar erau doar ei și luna, au împărțit secrete știute doar de gurile lor între ele și au fost eroii propriilor povești de dragoste.