Vară

Coborât-am o secundă să revăd din urmă-mi luptă. 

Din cea ce gândul mi-l stinge un dor aspru mă atinge. 

Uneori se mai aprinde, dar fumul nicicând dispare. 

M-am obișnuit cu gândul ce de mulți ani mă adoarme.

O pălărie arde pe scaunul din dreapta.

Centura nu e pusă, iar în jur este scrum. 

În spate sta să cadă, în poezie, fata, 

Lăsând în urmă urlete mute printre parfum.

Nu vreau să te mai văd, e-alegorie, însă, 

Mi te tot spui mereu prin alții, iară, 

În stânga, lângă cea ce nu e stinsă, 

E muza ce mă stinge înc-o vară.