Dragă minte

Dragă minte, 

Îți mulțumesc pentru că nu ai cedat gândurilor, ci doar le-ai ascultat poate prea mult și le-ai hrănit cu mii de scenarii. 

Îți mulțumesc pentru că ai dat tot ce ai putut încât ai funcționat și în cele mai critice momente, când ai fi putut lua orice decizie fatală. 

Îți mulțumesc pentru că ai strigat după ajutor, deși eu nu ți-am dat mai departe strigătul de fiecare dată, ci l-am întors către tine, cerându-ți mai mult decât îmi puteai oferi. 

Îți mulțumesc pentru curajul de a spune, a da de înțeles, a vorbi, a scrie sau a gândi lucruri pe care ți le interzici adesea sau ți le reprimi până le verși în pagini în veci publicate.

Îți mulțumesc pentru luptă. 839 de zile nu înseamnă totul. 

Îți mulțumesc pentru lecții și pentru explicații, pentru răspunsurile căutate noaptea târziu și pentru limitele uneori impuse. 

Îți mulțumesc pentru răbdare și pentru bunul simț de a nu implica pe nimeni în scenariile tale, căci știi prea bine realitatea, deși eu poate o neg sau o remodelez în rânduri sau în gânduri. 

Îți mulțumesc pentru fiecare amintire pe care mi-ai păstrat-o în adâncul tău doar pentru a mă amăgi cu aceasta cu timpul, cu care mă bântui.

Îți mulțumesc că te-ai comportat drăguț cu toată lumea și că nu poți urî pe nimeni. 

Îți mulțumesc pentru că m-ai făcut atentă când era nevoie și am analizat și cele mai mici detalii atunci când ceva nu mergea bine, deși poate nu a fost mereu cea mai bună alegere. 

Poate voi reuși să îți transmit mai multe, cu timpul. Îmi pare rău pentru repulsiile mele față de tot ce știi.  

Regret că te aglomerez și te condamn și sper ca într-o zi să îmi fii cu adevărat dragă, minte. 

Semnat, 

cea iubită, studentă, pacientă, clientă, scriitoare, absolventă, pasionată de teatru, cărți și mai ales, pasionată de tine.

Psihologia 𝚿

Și am ajuns și în acest moment în care să pot spune că mi s-a mai hotărât un pas către viitor, o etapă care presupune tot felul de schimbări cu care nu sunt deloc obișnuită, dar pe care le primesc și le îmbrățișez cu entuziasm, bucuria și onoarea de a fi studentă la psihologie. Am evitat de multe ori să îmi exprim interesul către acest domeniu, întrucât am preferat să fiu văzută doar ca fata îndrăgostită de teatru și artă, fără să mi se adreseze mai multe întrebări. Acum însă nu mai pot și nu mai vreau la fel de mult să ascund acest lucru, deși nu mă simt confortabil vorbind despre ce îmi place, ce mă caracterizează sau despre mine, orișicum. Prefer să scriu, să fiu vagă și metaforică, să explic cât mai puține și doar când este neapărat nevoie sau mă simt datoare să o fac. În rest, prefer să renunț la alergatul spre tărâmuri care nu mă vor, dar în ciuda dorinței mele de a înceta unele căutări spre răspunsuri, mă regăsesc continuând să caut și să citesc, chiar dacă nu tot ce găsesc îmi este benefic sau îmi este dorință de a afla. O nouă latură a psihologiei îmi va fi arătată. 

De această dată, voi privi de pe cealaltă parte. 

Vară

Coborât-am o secundă să revăd din urmă-mi luptă. 

Din cea ce gândul mi-l stinge un dor aspru mă atinge. 

Uneori se mai aprinde, dar fumul nicicând dispare. 

M-am obișnuit cu gândul ce de mulți ani mă adoarme.

O pălărie arde pe scaunul din dreapta.

Centura nu e pusă, iar în jur este scrum. 

În spate sta să cadă, în poezie, fata, 

Lăsând în urmă urlete mute printre parfum.

Nu vreau să te mai văd, e-alegorie, însă, 

Mi te tot spui mereu prin alții, iară, 

În stânga, lângă cea ce nu e stinsă, 

E muza ce mă stinge înc-o vară.