Dragă jurnalule

Astăzi am scris în jurnal, după multă vreme. Sau, mai bine zis, nu chiar în jurnal, căci nu îmi era la îndemână, dar am scris ceva într-un caiet plin de propriile scrieri. O pagină A4 plină de scris dezordonat, așa cum am obișnuit mereu să scriu. 

 Se spune că scrisul te definește, iar eu aș putea spune că am gândurile dezordonate. Trecând peste acest lucru, am scris o pagină cu următoarele lucruri:
"Dragă jurnalule,
Chiar dacă ești doar un caiet și am un jurnal adevărat, prefer să scriu aici. Astăzi, 31.7.2017, am început să îmi traduc prima carte în engleză pentru a o vinde pe Amazon. De asemenea, am început să recitesc o carte de Agatha Christie, căci ultima dată nu am apucat să o termin. De această dată mi se pare mai puțin plictisitoare. Elena, colega mea, a spus că e interesantă, așa că voi continua să o citesc. În legătură cu a doua mea carte scrisă, este aproape tipărită.
Ar trebui să mănânc mai sănătos. Nu are nicio legătură, știu, dar așa e. Oare să îmi fac un smoothie din bananele rămase de ieri? Mă voi gândi la asta. Până atunci, urează-mi succes, căci voi merge în cel puțin o tabără de teatru câștigată vara aceasta, iar dacă am noroc, vor fi două. Îmi pare destul de rău că nu m-am înscris mai devreme la SummerIS, dacă așa se numea, dar nu e grav, căci mai am un an și voi merge exact la ce facultate îmi doresc. Cât despre cât de bună îmi va fi alegerea și cât de greu va fi la facultate, pot afla din garantata mea experiență teatrală din această vară (sau mai bine zis experiențe). Cu siguranță am făcut și voi face cea mai bună alegere. De nimic nu am fost mai sigură. Cu toate acestea, sunt o introvertită care va petrece foarte mult timp cu oamenii. Și nu regret. Va fi greu, dar va fi al naibii de superb."

Doar o scânteie

Este nevoie doar de o scânteie pentru a aprinde ceea ce mai târziu se va numi efectul fluture. Nu este nevoie de un efort mare pentru a produce un efect uriaș, căci până și cel mai mic efort poate muta munții din loc și până la urmă, o mică scânteie formează focul cel mai mare, iar deciziile noastre și contribuția noastră în viața de zi cu zi pot determina oamenii din jurul nostru, cel mai probabil, să facă la fel. Trebuie doar să iei inițiativă și să duci până la capăt, sau măcar să începi ceea ce ai de gând să faci. Fă-ți un plan de bătaie și nu mai aștepta ocazia perfectă, ci treci la treabă, căci nu ai timp de pierdut. Și nu ai de ce regreta, atâta timp cât ce faci nu este rău pentru nimeni, inclusiv pentru tine. Nu regreta ceva ce odată te-a făcut fericit.

Imposibilul

Pentru unii oameni, imposibilul reprezintă limitele impuse de noi înșine, limite și obstacole din viața noastră. Însă ce menire au acestea? De a ne opri din a face greșeli sau de a ne pune piedici?

Ascultă

Ascultă tot ce te înconjoară. Ce auzi? Stai două minute și ascultă, cu ochii închiși. Gândește-te la cât mai multe lucruri pe care le auzi, fie că e vorba de o motocicletă sau mașinile din depărtare, ceasul de pe perete, o pasăre, sau pașii de pe hol. Doar stai și ascultă și vei fi uimit de câte poți auzi.

Perfecțiunea

Ce înseamnă să fii perfect? Să arăți ca un model? Să ai o grămadă de bani? Să ai toate calitățile?
Și mai important, există oare perfecțiunea?
Răspunsul meu: Da.
De ce? Simplu. Pentru că fiecare dintre noi are propria definiție a perfecțiunii. Pentru mine, aceasta reprezintă atât defecte, căci și "imperfecțiune" conține "perfecțiune", dar și calități. A fi perfect nu înseamnă a avea buze mari și trăsături de păpușă, ci a fi unic, diferit, a fi TU și nimic mai mult. Lasă în urmă alte definiții ale perfecțiunii și fă-o pe a ta, care să te caracterizeze din plin. Cu toate acestea, a fi "perfect" nu înseamnă a fi superior celorlalți.
Așa că data viitoare când vrei să te cerți cu cineva cu privire la existența perfecțiunii, gândește-te de două ori.

A fi diferit

A fi diferit nu este un lucru rău. Așa cum și jocul de tetris ne învață, când încerci să fii ca restul, dispari. Așadar, fii tu însuți și lasă stereotipurile la o parte. Dacă cineva nu te acceptă așa cum ești, nu trebuie să te schimbi. Mergi mai departe și gândește-te că nu a fost să fie. Vorbeam la un moment dat cu un băiat care insista să avem o relație, deși eu nu simțeam nicio atracție față de el. Acesta mă tot ruga să îi descriu cum ar fi pentru mine "bărbatul perfect", iar eu i-am explicat că dacă aș face asta, el ar încerca să se schimbe, iar în viață, și mai ales în dragoste, nu trebuie să te schimbi pentru celălalt. I-am spus că nu suntem făcuți să fim împreună, că el merită o fată care să îl iubească așa cum e. Iar eu nu îl iubeam nicicum.

 Și până la urmă, sunt doar o copilă. Ce fel de iubire pot simți eu? Una puerilă, adolescentină, nimic serios.
De-a lungul timpului am realizat că este mai mult decât în regulă să fii diferit, ci este recomandat și chiar de admirat. Am ales să fiu eu însămi, chiar dacă asta mă face diferită, și oamenii chiar m-au admirat. Nu orice oameni, ci aceia care chiar contează pentru mine pentru că știu ce înseamnă viața și încercările ei.
De ce să te schimbi pentru altcineva?
Nu am înțeles niciodată această întrebare. Suntem marginalizați dacă suntem diferiți pentru că suntem invidiați.

Depresia și combaterea acesteia

Depresia
Sunt momente în care tot ce vrei de la viață este o nouă șansă, un nou început, o schimbare. O dorință și nimic mai mult. O dorință, iar apoi îți promiți că nu vei mai dori nimic, niciodată. Așa că faci o schimbare. Probabil nu este tocmai ce ți-ai dorit, dar astfel te păcălești singur că ai făcut ce trebuia, fie că acea schimbare stă într-o nouă tunsoare, o nouă atitudine sau o cu totul nouă abordare a problemelor tale. Uneori această schimbare te ajută, îți arată că poate așa e mai bine, dar alteori te minți și te subestimezi cu bună știință. Te torturezi cu propriile gânduri, și eventual, ajungi în ceea ce unii numesc "depresie". Acest subiect e considerat de unii o fiță, dar dacă tot vorbește toată lumea despre el, m-am hotărât să îmi dau și eu cu părerea. Depresia este la fel de reală ca și cancerul și la fel de periculoasă. Depinde în ce stadiu se află, cum evoluează, ce o influențează, și, ca un cățel, se ține după tine peste tot. Dar dacă îl hrănești, acest "cățel" crește, iar tu s-ar putea să îi rămâi în umbră. Nu sunt eu cea mai faimoasă persoană sau cea mai mare inspirație, dar dacă este cineva de vârsta mea și nu numai, dar care citește aceste lucruri, vreau să îi transmit să ia foarte în serios această boală și faptul că nu este nici o rușine (dar nici ceva de laudă) în a suferi de așa ceva. O să las mai jos un număr de urgență pentru cei ce au cu adevărat nevoie, de la campania Anti Suicid.
De asemenea, pentru cei ce știu ceva mai multă engleză, recomand aplicația 7Cups, unde puteți să vorbiți cu persoane din aceeași situație ca voi, gratis, sau chiar cu psihologi adevărați.
Sfatul meu este să consultați un psiholog dacă vă simțiți rău sau singur, pentru că nu este nimic amuzant în așa ceva, iar dacă aveți de gând să pretindeți că suferiți de această boală, credeți-mă, sunt și alte feluri de a ieși în evidență, și nu e deloc "la modă" să fii bolnav.
Combaterea depresiei
După cum am spus mai sus, sunt câteva feluri în care această boală poate fi învinsă. Dacă nu găsiți sprijin nicăieri și vă e frică să mergeți la un psiholog sau nu știți destulă engleză pentru a folosi aplicația menționată de mine, mă puteți contacta în privat, lăsându-mi un mesaj. Voi pune mai jos link către profilul meu de facebook, puteți să îmi scrieți oricând, iar eu vă voi răspunde cât de repede pot. De asemenea, chiar dacă nu aveți vreo legătură cu depresia, recomand ținerea unui jurnal sau scrierea anumitor idei ori de câte ori simțiți nevoia. Și pentru că acest articol este deja destul de lung, am să îl închei aici. Pentru întrebări lăsați comentarii sau contactați-mă.
NU SUNTEȚI SINGURI!
Număr de urgențe Anti Suicid: 0800 801 200
Facebook-ul meu: https://www.facebook.com/anamaria.gheorghita.9

Despre timp

Timpul a fost mereu o grijă pentru oameni. Sau oare așa să fie? În ultimul timp aud tot mai des "nu am timp, sunt ocupat(ă)" sau "ce repede trece timpul!", dar când avem, în final, cât timp dorim, nu știm ce să facem cu el și ne plângem că ne "plictisim" (cel puțin noi, adolescenții). Dar de unde a început toată povestea aceasta legată de lipsa de timp? Și, mai precis, ce este timpul în afară de un motiv de îngrijorare? Atunci când îl petrecem cu cineva drag, timpul este prețios și se "scurge" mai repede, dar când ne regăsim într-o situație neplăcută, mintea noastră percepe timpul ca pe ceva de care ar trebui să ne descotorosim, să îl facem să dispară ca pe un obiect, să treacă cât mai repede, ca apa unui râu. Dar dacă ajungem să ne înecăm în timp și, așa cum se spunea într-o piesă de teatru, ne "jucăm" și uităm de el? Vom putea oare trăi fără grija timpului? Sau vom putea trăi fără griji, de orice fel? Așa ne este firea, ne stresăm de la cele mai mici lucruri. Avem mii de întrebări și milioane de răspunsuri care aduc cu ele și mai multe îmtrebări, ceea ce ne face să mergem în cerc. Dar ce este acest cerc al vieții și de ce trebuie să muncim atât de mult pentru a ușura viața celor ce vin din urma noastră, chiar dacă știm că ei vor continua acest "joc" și vor duce o viață, cel mai probabil, la fel de dură?

Visul

Visul este o temă adesea abordată atât de scriitori, pictori, scenografi, și lista poate continua. Încă din Antichitate a fost pus sub semnul întrebării acest mic cuvânt care are mii de înțelesuri. Fie că e vorba de vise sau visuri, respectiv imagini proiectate în somn sau aspirații pentru viitor, visul este o temă pe care s-a discutat și se va discuta de-acum încolo multă vreme. După atâția ani, nu se știe încă ce cauză are acest "vis", însă continuă să ne fascineze. Așadar, am decis să mă folosesc de vise pe post de inspirație. Nu mulți știu că mare parte din scrierile mele se datorează acestor imagini ale minții pe care le pun pe hârtie. Influențate de realitate, visele au totuși o fărâmă de mister (una ceva mai mare, aș putea spune), care le lasă în umbră, sub semnul întrebării. Dar întrebarea mea este: de ce am renunțat să mai credem în vise și în visuri? De ce a rămas un lucru abstract, uitat de lume, când am putea vorbi atâtea despre ele, fără ca măcar să citim?

Inspirație

De multe ori am fost întrebată unde îmi găsesc inspirația, așa că am să scriu aici. Este destul de simplu, dar și de complicat. Inspirația este peste tot, trebuie doar să știm unde să o căutăm. Uneori este chiar sub nasul nostru, dar putem fi orbiți de aparențe, care, adeseori, înșală. Găsesc inspirația în oameni, în ceea ce văd în jurul meu. Stau și privesc din umbră modul de comportare al oamenilor, limbajul non verbal și atitudinea pe care aceștia o abordează în relațiile cu ceilalți. Mă inspiră întâmplările acestora, dar și ale mele. Poveștile de viață, alegerile lor și motivele, felul de a gândi. Iar atunci când contactul social reprezintă prea mult pentru mine, mă inspiră natura. Liniștea nopții și stelele - pistruii cerului - adierea vântului și îmbrățișarea soarelui, eleganța lunii și misterul întunericului de după apus. Frunzele copacilor și povestea lor, trandafirii și ai lor petale, sau scoicile de pe nisipul fierbinte al mării. Cărțile mă inspiră. Așa cum ne naștem dintr-o persoană și creăm la rândul nostru alta, citim și scriem ceea ce citim. Scrii ceea ce citești așa cum ești ceea ce ce mănânci. Liniștea, dintre toate, mă inspiră cel mai mult, întrucât îmi găsesc pacea interioară numai când gândurile îmi sunt cuprinse de liniște.
Inspirația este în noi, în fiecare. Trebuie doar să știi unde să te uiți.

Cum am început să scriu

Eram prin clasa a șasea când am început să scriu. Ca și acum, nu scriam opere de artă, însă acela s-a dovedit a fi începutul a ceva ce nici nu credeam că va urma. Încă mai am pe undeva primul caiet de povești. Nu după mult timp mă hotărâsem să public pe un site scrierile mele, unul care era popular la vremea aceea și încă este, și anume Wattpad. Încă mă puteți găsi cu numele Anna1622, dar mi-am șters toate poveștile după ce am recitit câte ceva și m-am uimit de felul în care scriam la vârsta de doisprezece ani. Astfel, după ce am luat hotărârea de a ascunde acele imitații de povești, am scris o carte care avea să fie cu adevărat publicată, și anume "1 Noiembrie". Nu mă simt demnă de a mă numi scriitoare, iar această carte

reprezintă pentru mine debutul meu literar, un nou început, dar și o simplă scriere a unei adolescente (adică, evident, eu sunt aia). Nu pot spune nici o clipă că am rămas în pană de idei, pentru că singurul obstacol pe care îl am e dezordinea din mintea mea, ideile ce aleargă în toate părțile și așteaptă să fie îmblânzite de ceva sau cineva, puse în ordine. Astfel m-am gândit că ar fi cazul să citesc literatură de calitate, nu povești de pe Wattpad, care sunt, predominant, puerile. Nu am nimic nu acele scrieri, și eu m-am folosit de acel site și uneori încă mai intru pe el, dar nu prea mai este ce a fost. Cu toate acestea, admir faptul că încurajează scrisul, deși mulți se cred scriitori pe baza lui. Revenind la literatură, am început să citesc recomandările profesorilor și nu numai. Dostoievski, Homer, Nichita Stănescu și alții.
Cu toate acestea, am dat de reading slump (pentru cei ce nu știu ce înseamnă, reprezintă lipsa plăcerii de a citi - orice). E asemănător cu sindromul paginii albe al scriitorilor, adică lipsa de inspirație. Cu toate acestea, consider că boala scriitorilor nu este a nu mai avea inspirație, ci a vrea să te oprești din scris, dar a fi incapabil. A fi dependent de propria ta lume dintre cuvinte. A te detașa de realitate și a face din scris mai mult decât o modalitate de a canaliza energiile negative într-un mod pozitiv. Astfel, iată-mă. Scriind. Pentru că voi trăi să scriu și voi scrie să trăiesc.

Timpul

"Timpul" va fi a doua mea carte, iar protagonista va fi Yuki, o adolescentă de doar șaptesprezece ani. Descrierea o găsiți mai jos, iar cartea va avea o surpriză pentru cititori.
Rămâneți conectați pentru a vedea când va fi lansarea.

1 Noiembrie

"1 Noiembrie" este prima mea carte, publicată la editura bucureșteană Alcris în 2016. Am scris-o ca pe o provocare față de mine însămi, când profesori și prieteni au insistat să public ceea ce scriu după ce o prietenă a avut propriul său debut literar. Am vrut să public pentru a vedea dacă pot să o fac. De scris oricum scriam, așa că ceea ce a mai rămas de făcut era să tipăresc. Am găsit și sprijin financiar, am început povestea, iar așa a luat naștere Claire.
Claire
Protagonista poveștii, Claire este o simplă adolescentă care trece prin momente de neînchipuit pentru cineva de vârsta ei, după ce găsește jurnalul vecinei ei, Amber. Aceasta petrece timp cu Iris, prietena ei cea mai bună, și Michael, prescurtat Mike, dorind să afle misterul din spatele chipului deloc inocent al lui Amber.
Iris
Prietena cea mai bună a lui Claire, Iris este gata să o ajute indiferent de situație și nu privește înapoi când vine vorba de prietena ei. Are grijă de ea după externarea acesteia din spital, la trei luni după coma datorată accidentului în care protagonista și-a pierdut mama.
Michael
Prescurtat Mike, Michael este băiatul de la bar pe care îl întâlnești o dată, dar ești sigură că nu va rămâne un simplu străin. Genul de băiat pe care dacă îl cunoști, lasă o cu totul nouă impresie față de cea de la început. Pare să îl atragă Claire de la bun început, însă între cei doi se va lega oare ceva mai mult decât o prietenie?
Aflați în volumul "1 Noiembrie".