Dor

Disponibilă în volumul "Cea Iubită" 

În mintea mea e negură și car și nu pot duce
Când știu că pentru tine-acum nu-nsemn nimic, o, duce!
 Mi-e dor deja de veșnica ta vorbă dulce,
Iar inima nu-mi bate de gândul ce-l aduce.

Atâtea zile, doar atât mai stai, cât să le număr
Am evitat să-ți privesc chipul, dar acum iată, îl tânjesc,
Iar mintea mea îmi urlă "fugi, nu privi în urmă!!"
Dar lacrimile-mi cântă din nou să îți grăiesc.

Și din vis mi-ai fugit și ți-ai șters orice urmă,
Ne-am spus adio, iar tu mi te-ai lăsat flatat.
Cu toate astea, tu, cu vocea ta diurnă,
Mi-ai dat infama vină și apoi ai plecat.

Nu pot trăi cu gândul că îți voi uita vocea,
Căci veșnic vei rămâne a mea dintâie muză.
Nu îți voi uita chipul și eleganta bluză
Și atitudinea ce visuri de zor îmi aprindea.

O, dulce-al nopții domn, căci nu poți fi al meu,
Deși în mintea-mi nu cer nimic asemenea,
Aș vrea măcar să știu că îmi permiți la greu,
Să pot să te mai văd, deși nu sunt a ta.

Un gând nebun

Disponibilă în volumul "Cea Iubită" 

Mi s-a spus și să tac, și să vorbesc. 

Am auzit cum n-o să mă ajute.

În umbre de creații mă găsesc, 

Iar mintea mea încearcă să le uite. 

"A spune" sau "a nu fi spusă"? 

"A scrie" sau "a dispărea"? 

Un pix, o foaie și o muză

Și scriu, deși nu pot vedea. 

Împrăștii cerneală goală pe hârtie 

Și tot ce fac este să mă gândesc.

Căci nu știu dac-a scrie este bine

Și nici nu vreau apoi să pătimesc. 

Dar de cuvinte n-am destule, iară, 

Voi spune "nu regret c-aici mă aflu".

Nu am ales, dar uite, sunt povară, 

Și gându-mi este tulbure și acru. 

Am mai vorbit, dar n-am dat importanță 

Și știu că este toată vina mea. 

Am vrut să scriu și să adun speranță, 

Dar ce-am făcut m-a dus în mintea mea. 

Nu știu de vreau să fac sau nu aceasta, 

Așa că sper să reiasă din rânduri.

Mă simt secătuită iar de gânduri, 

În mintea-mi sentimentele sunt razna. 

Și tot ce fac este să-ngreunez, 

Să sper să nu regret, căci știu acum

Că riscul este mare, mă citez, 

"Nu mă urî, nu-s singura din drum." 

Și-am scris poezii - mii, dar le ascund

Și nu risc a le lăsa la vedere. 

Căci în final, de ar ajunge scrum, 

În mintea mea tot n-aș scăpa de ele. 

Un gând nebun mă-ncearcă și tresare, 

Iar când îl văd îl anunț că-i pustiu. 

E plin de gânduri și e gol de oameni, 

Iar eu aici închei, căci este viu.